Cu acordul Societății de Transport Public Timișoara (STPT), am însoțit-o pe linia 5, unde am descoperit cât de firesc și relaxat își desfășoară activitatea, cu o siguranță care vine din experiență și dedicare. Maria Păuna conduce tramvaiul cu cel mult 40 km/h.

Este o meserie mai puțin obișnuită pentru o doamnă. Cum ați ales să fiți vatman?

Sunt vatman de aproape 30 de ani. Înainte de a deveni vatman, între 1990 și 1994, am lucrat la fabrica „Bumbacul” ca țesător, pentru această meserie am făcut școală. N-am știut ce e viața de vatman, dar în perioada aceea, având copil mic, nu găseam de lucru. Soțul meu era șofer de troleibuz și a venit într-o zi acasă și m-a întrebat dacă aș vrea să fac un curs de vatman. Neconducând mașina sau alt vehicul până atunci, am refuzat, îmi era frică. Dar, totuși, am fost dispusă să încerc. Am făcut cursul chiar dacă la început mi-a fost teamă. Dar până nu încerci, nu știi dacă îți place sau nu o meserie. Lucrând, m-am obișnuit cu meseria, care a devenit apoi o plăcere. În primul rând, am satisfacția de a duce oamenii la destinație. Ca vatman, stai în cabină unde e curățenie, nu te plouă, nu te ninge. Când trec prin centru, copiii îmi fac semene cu mâna. Mai ales de când am devenit bunică îi văd pe toți copiii că se uită la tramvaie. În 2008, am luat permisul pentru categoria B.

Ce e mai ușor de condus, tramvaiul sau mașina?

Amândouă sunt ușor de condus după ce te înveți cu ele. Și să șofez mi s-a părut greu fiind obișnuită cu tramvaiul, unde frâna este mai lungă. Când m-am urcat în mașină, aveam tendința să frânez din timp, ca la tramvai. Dar încet, încet m-am obișnuit și cu mașina. La tramvai e periculos pentru că e un mic trenuleț. Și linia fiind de fier, la fel și roțile, dacă pică niște stropi de ploaie și e murdară, patinează. Unii șoferi nu respectă regulile de circulație și se bagă în fața tramvaiului, iar dacă îți apare brusc o mașină pe șine, tragi frâna, vrei să oprești tramvaiul cât mai repede, dar patinează și se mai duce doi metri.

Cu ce fel de provocări vă întâlniți? Acum, avem o situație în care s-a rupt un fir de curent și tramvaiele sunt blocate.

Avem un mic incident, s-a rupt firul de curent la încrucișarea troleibuzelor cu tramvaiele în zona Pieței 700. Probabil a trecut un TIR care a rupt firul. În astfel de situații, se întrerupe curentul pentru remediere, iar noi staționăm.

E foarte greu că stațiile sunt la semafor, iar semafoarele sunt reglate în așa fel încât nu ne sunt de ajutor. Ține zece secunde un semafor verde la noi. Până se face din nou verde, semaforul nostru durează aproape două minute. Și când se face verde, eu trebuie să plec. Omul vine atunci, însă ușile la vagoanele Bozankaya se închid în șase, șapte secunde. Și atunci până când se deschid ușile, până urcă omul și până se închide ușa, culoarea semaforului se schimbă și de multe ori mai lăsăm câte un călător pe jos dacă nu avem timp. Ne mai permitem să mai pierdem un semafor, dar dacă pierdem două, trei ne ajunge tramvaiul din spate, iar noi totuși trebuie să păstrăm un grafic.

Apropo de grafice, cum e traficul din Timișoara acum comparativ cu primii ani de muncă?

Sunt mai multe mașini, dar s-au făcut graficele puțin mai lejere. Avem câteva minute în plus la capetele de linii și din minutele acelea putem să mai jonglăm, mai întârziem, dar plecăm cât de cât bine de la capăt de linie.

Ați avut vreodată parte de incidente?

Am avut noroc să nu fie accidente cu victime pe tura mea sau pe linia mea. Au fost, dar m-a ferit Dumnezeu, pentru că nu vreau să văd așa ceva. Tamponări ușoare mai sunt dacă apare brusc o mașină în față. E bine că acum avem telefoane să anunțăm rapid dacă apare vreun incident. Vagoanele Bozankaya se pot pune pe baterii. Sunt condiții mai bune. Când m-am angajat în 1996, întreprinderile nu aveau autobuze să transporte angajații și ca să nu se aglomereze, tramvaiele veneau unul după altul la final de tură, nu se mai respectau graficele. Ultimul tramvai transporta pasageri pe scară.

Tot ca o paralelă, cum e confortul acum?

E foarte mare diferența. Am lucrat pe tramvaie Timiș, Karlsruhe, Munchen, Armonia și Bozankaya. Nu se compară! Acum avem aer condiționat, scaunul pe arc, controlierul merge finuț, nu ca la tramvaiele vechi la care trăgeai și te dureau mușchii de pe abdomen. Condiții mult mai bune sunt acum. Salariul însă nu prea e pe măsura programului nostru.

Câte ore lucrați, cum aveți turele?

Opt, nouă, zece ore. Dar e vorba despre program. Noi ne trezim la ora 3 dimineața, când toată lumea doarme. La schimbul 2, după miezul nopții intrăm în depou, până ajungem acasă și ne culcăm se face ora 1-2. Salariile ar fi trebuit să fie mai bune, dar acestea sunt condițiile de astăzi.

Ați rămas din pasiune?

Din pasiune, din plăcere și datorită faptului că am ceva vechime aici, m-am obișnuit, îmi place și avem unele sporuri.

Cum se comportă, în general, călătorii?

Sunt oameni și oameni. Există oameni care apreciază meseria noastră și ne respectă. Dar sunt unii care ne mai jignesc. Încerc să nu-i bag în seamă, îi tolerez, le vorbesc frumos pentru că acel om cine știe din ce cauză este nervos. Poate are altă problemă și atunci încerc să fiu înțelegătoare.

Ce faceți dacă vreunul devine agresiv?

Dacă vedem oameni nervoși ne închidem în cabină. Încercăm să le explicăm, cu calm, să fie liniștiți, dar dacă vedem că nu înțeleg, ne baricadăm în cabină. Dacă apar alte probleme, de exemplu dacă se ceartă ori se bat, sunăm în Dispecerat, iar de acolo se anunță Poliția Locală.

Aveți să ne povestiți o întâmplare amuzantă?

Chiar la începuturile meseriei, eram cu un tramvai Timiș și aveam stingătorul legat în stânga mea. Din mers, mi s-a desfăcut și a zburat tot praful alb în cabină, pe mine, pe haine și m-am speriat groaznic. A trebuit să merg acasă să mă schimb, să mă aranjez.

Știu că una dintre marile probleme pentru șoferi și vatmani era lipsa de toalete de pe traseu.

S-au montat toalete ecologice când a fost director domnul Nicolae Bitea.

Sunt suficiente?

Da. Acum s-a schimbat modul de încuiere ca să nu mai intre alți oameni și să facă mizerie. Uneori mai trag unii călători și mai strică încuietoarea, se repară din nou și tot așa.

Cum vă descurcați să mâncați pe traseu, mai ales că uneori ați avea nevoie să păstrați ceva la frigider?

Ne luăm mâncare care nu se alterează. Dacă avem timp mai mâncăm la capăt de linie, dacă nu, în timpul mersului. Putem face acest lucru pentru că, după atâția ani de meserie, ne-am obișnuit să facem mai multe lucruri odată. De exemplu, ajungem în stație, iar cât timp urcă ori coboară oamenii mai mâncăm ceva.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr care își alege o meserie?

Dacă vrea să fie vatman, să încerce pentru că meseria aceasta e foarte frumoasă și până nu încearcă nu știe cât este de plăcută. La fel și pentru alte meserii, până nu încerci, nu știi dacă îți place. Dacă muncești, banii vin, dacă îți place meseria, atunci te duci de drag la lucru.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe [email protected].