Azi în Timișoara
Marți, 24 iunie, puteți participa la un atelier de educație financiară sau să petreceți la Bastion alături de DJ Christian Thompson.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc luni seară între Moșnița și Albina. Două tinere, ambele în vârstă de 23 de ani, au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea uneia dintre ele.
România
Potrivit surselor HotNews.ro, Guvernul Bolojan a fost instalat cu 301 de voturi pentru, 9 împotrivă și zero abțineri. Pentru învestire era nevoie de 233 de voturi pentru. Votul a fost boicotat de AUR și alți parlamentari ai opoziției. Ilie Bolojan și restul miniștrilor au început să depună jurământul de la ora 20, în fața președintelui Nicușor Dan. De la ora 21 urmează și prima ședință de guvern, la Palatul Victoria. UPDATE. Proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, aprobat în prima ședință
Eveniment
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au trimis în judecată, în stare de libertate, trei inculpate pentru fapte comise în perioada 2012-2019. Neregulile au fost descoperite în urma unor verificări interne declanșate imediat după preluarea mandatului de către actuala conducere a Universității Politehnica Timișoara, în anul 2020.
3
Capitală Culturală
Asociația ProTeszt, împreună cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, organizează în perioada 29 – 31 august la Timișoara evenimentul sportiv internațional pentru amatori, színJÁTÉKOK 2025 - theatreGAMES 2025.
Eveniment
După cinci luni de anchetă, polițiștii timișoreni au reușit să dea de urma celor care au spart o locuință și au plecat cu 33.000 de euro. Cei doi suspecți, o femeie de 35 de ani și un bărbat de 62 de ani, au fost reținuți după percheziții și audieri la sediul poliției.